Looking for Alaska

M-am intalnit cu psiholoaga in mall. Doua cafele lungi cu lapte si un Cola. Pahar? Nu. Pai? Nu. Ok. Pana sa vina ea,  mi-am imaginat cum i-o trag barmanului meu preferat acolo sus pe pult. Mi-am pus ochelarii. Bai, deci, fac ce fac si ma trezesc cu ei pe nas exact during. Parca nu mi i-am facut sa vad cu ei, ci sa ma fut cu ei. De ce? Pai, ca sa te simt mai bine, tontule. (Stai calm, imediat mi-i dau jos si facem amor ca orbii. Imi place expresia asta.) Deci, ce ziceati ca doar barbatii au tampenii in cap? Bai, ma si imaginam on top, daramand lime-urile si portocalele dintr-un singur gest de lady. De ce? Pai ca sa te tin in brate mai bine. Si asta imi place cand vine vorba de tine. Individul e inalt. Imi plac barbatii inalti. Au toti aerul de sunt-fuckable-take-me-home-dear. Si imi place si genul asta de barbati-happy-fuck-friends, ca diminetile cu ei par irelevante si simple. Dimineti in care te trezesti, zambesti ca un bou, iti tragi nadragii pe tine si ai zece minute sa dispari din viata mea. Nu am luat niciodata vreunul acasa. Mi-e lene sa ma deschilotez in fata unui barbat pe considerente si teorii si paradigme ce contin cuvantul penis.  Eu stiu ca daca tie m-as pune sa-ti strig in timpul extazului eu sint un om de interior, pentru ca sint numai suflet si sufletul e de interior. sint un om de budoar, de stat intre perne, printre carti, printre rujuri, tot ce emana caldura si intimitate. pune-ma la o masa de restaurant c-o suta de insi in jur, care se uita la tine si inghet., tu ai intelege unde bat… naiba sa ma ia, ca sunt asa, dar stiu ca nu m-ai intreba niciodata, what the fuck is wrong with you woman… nu-i asa, baby? A venit psiholoaga. Ii povestesc cum i-am tras-o barmanului pe bar. In 3 minute. Ador partidele astea de amor scurte si la obiect si imprevizibile. A ras in hohote. Barmanul se uita la noi. Eu imi zic in gand… daca ti-ai imagina papusa ce noroc a dat azi pe capul tau. Pariez ca inca mai esti umed. Cred ca te mai vreau odata. Asta e un compliment, sper ca-l apreciezi, honey.  Am ras si eu. Psiholoaga zice, bai femeie, sa-mi trag palme daca nu esti cea mai sonata, dar superba pacienta din cate am intalnit. In fine, si ma priveste in ochi, atat de adanc incat ma ia deja cu friguri, ca stiu ce urmeaza sa ma intrebe. Ce mai face Q.? Quentin presupun ca nu face bine, adica vreau eu sa nu faca bine, vreau sa-i fie greata de dorul meu, vreau sa sufere ca un catel atata timp cat nu e langa mine sa-mi sufle aer cald in ceafa ca sa ma asigur ca nu am murit inca, pentru ca vezi tu, eu sunt aici, visand ca mi-o trag cu altii, tinand cana asta de cafea stupida in mana si incercand sa te mai mint cate ceva despre el, ca sa-l fac sa creasca in ochii tai mai mult, ca sa inventez pretexte ca iubesc un barbat pe jumatate fantoma, ca peste o ora sa-mi spui, Helena, e ok, totul va fi bine, there, there, rest your head on me…mai ia o gura de Cola, iar el sa fie aici sa-mi zica, baby, Light up, light up/As if you have a choice/Even if you cannot hear my voice/I'll be right beside you dear…da-mi sa-ti tin mainile in ale mele, lipeste-te toata de mine, stiu ca esti moarta de frig, mi-ai trimis azi un sms in care mi-ai zis asta…l-am considerat irelevant si nu am raspuns, dar omfg, fuckin' virgin Mary… ziceai ceva de moarte? esti inghetata… Bai, mi-am facut contur cu tus la ochi ca sa te privesc si mai fals azi, m-am rujat cu Christian Dior ca sa-ti zambesc si mai divin cand ma vei intreba cat o sa mai pot sa traiesc asa si ca sa pot sa-ti raspund ca sunt relatively-happy de fapt, doar ca depresia nu ma lasa sa ma si bucur de chestia asta, dar ma straduiesc, ce dracu sa mai zic. Mi-am dat cu blush pe moaca-mi palida ca sa ai impresia ca o sa rosesc, atunci cand o sa ma intrebi daca mai iubesc si pe cine si de ce si ce vreau sa fac pe chestia asta. Bai, stiu ca va suna ciudat. Dar nu mai stiu, femeie buna, iarta-ma, dar am uitat. Barman…inca un Cola, te rog…

Dulcea inocenta a parintilor mei

Un amestec bizar de usoara invidie, indulcit cu admiratie si asezonat cu dragoste, ma  face sa ii privesc pe ai mei cu ochi intrebatori. Ingandurarea si intrebarile imi ating subtil obrazul, iar mai apoi se opresc in mintea mea si imi rod nenumarate clipe. Situatiile sunt simple, dar vazute in moduri atat de diferite. Un val gros de indiferenta, scepticism si cinism ma impedica sa fiu ca ei. Si atat de mult as vrea sa fiu ca si ai mei… Ei sunt simpli ca si existenta, insa sunt oameni inteligenti ca si fiinta. Au si greutati, ca tot omul, insa au si vointa. Multa vointa, mult optimism, dar si… inocenta. Aceste simple fapte au declansat in mintea mea o serie infinita de de ce-uri, dintre care multe nu isi vor afla raspunsul niciodata. Cele ce ma apasa cel mai mult sunt jos… De ce ei, ai mei, se pot bucura cu chipuri de copil de o simpla pala de vant, care le sufla prin par, cand eu vad doar un vant nebun ce imi strica freza? De ce ei cand se uita la un deal admira coama-i insorita, si deja in gandul lor infloresc imagini colorate, iarba verde, fructe din pomi, ciuperci bune de cules, o frigare si plimbari prin aer curat, cand eu de multe ori vad doar un rezultat al miscarii scoartei terestre, pe a carei plimbare atrage doar oboseala? De ce ei viseaza la zilele de sambata sau duminica, preferabile cu soare, in care vor face o excursie mica la un sat care are un bazin vechi (dar functionabil si mare) cu apa sarata, unde isi vor intinde cu mandrie masuta si scaunele pliante, si vor savura din plin soarele si beneficiile apei sarate, gandindu-se doar ca le face bine, pe cand eu vad doar o baltoaca plina de oameni, intre care nu am chef sa ma aflu? De ce ei se bucura de orice drum cu masina, chiar daca e doar la 60 de km pentru a cumpara niste carne si oase pentru Arli, cainele meu si al lor, pe cand eu vad doar un simplu drum, fara gram de farmec? De ce pot savura cu atata intensitate emisiuni de la tv si seriale japoneze, pe cand eu vad doar scene regizate si un alt fel de telenovela? De ce?! Intrebarile de mai sus m-au macinat intr-atat incat am modelat o tenta de raspuns, dar care din pacate nu mi-a adus alinare, ci doar m-a intristat. Mi-am adus aminte ca ochii mei s-au incetosat dupa ce am parasit cuibul, cand am pasit in campul muncii si cand m-am asezat in cuib nou, intr-un oras mare si gri (in ochii mei Timisoara e doar un oras mare si gri), insa ei au ramas in acest orasel mic din Maramures, inconjurat de dealuri, munti, vai, rauri reci si aer proaspat. Eu m-am lovit de greutati si le-am memorat, ei s-au lovit de ele si le-au dosit undeva pe o etajera a gandurilor lor, acoperindu-le cu un strat gros de praf. Eu privesc cu acreala si suspiciune orice emisiune, ei o privesc doar ca pe ceva relaxant, ce le distrage atentia de la cotidian, chiar daca sunt constienti ca ceea ce vad nu e real. Ei au ramas neatinsi de biciul greoi al oraselor mari, pastrand in ei o inocenta atat de dulce si atat de ravnita de catre mine, pruncul lor. Sunt acasa de doua saptamani, iar pofta lor de viata e atat de molipsitoare, incat dupa ce-mi termin lucrul la lucrarea de licenta incerc sa ma bucur alaturi de ei de orice lucru, de orice plimbare si… de orice. De absolut orice. Inclusiv de cele doua cuiburi de  randunele pe care le au langa balcon, si din care ies capsoare dulci de pasarele, pentru a se uita la lume. O lume atat de mare pentru ele… In timp ce finalizam acest post, scris intr-o camera micuta, cu draperii ce opreau lumina sa intre, a venit tata, adresandu-mi cateva vorbe aparent banale, insa optimismul cu care au fost spuse, iar mai apoi efectul imediat al actiunii lor, mi-au asternut un zambet pe buze si mi-au oferit o alta viziune a unei banale zi de luni: Hai sa deschidem balconul, sa intre lumina, si aerul curat! si apoi cu acelasi suras: Si uite ce nori vin. Poate o sa ploaie. Pana si norii negri si incarcati de apa nu reusesc decat sa surprinda un zambet pe buzele lor, lasandu-le ochii la fel de senini ca azuriul celui mai limpede cer. Inocenta pura, la care as vrea sa ma intorc in fiecare ceas, in fiecare minut si in fiecare secunda… * sursa poza Share this: Facebook